Cât e de ajuns ca să conteze?

Mi-a rămas agățată în minte întrebarea „Cât trebuie să trăiești, ca să se pună, ca să conteze?”, mai pe înțeles, cât timp să fii pe Pământul acesta, ca restul Omenirii să simtă că ai fost aici și să te și pomenească. Și, critică cum sunt eu, am sărit: dar la ce etalon te raportezi, cât de subiectiv să fie răspunsul, dar dacă pentru mine contează ceva și pentru tine altceva, dar ce înseamnă să conteze, dar trebuie neapărat să lăsăm ceva important în urmă, dar simpla noastră existență nu se pune? Atâtea întrebări – atâtea întrebări doar ca să evit, de fapt, să caut înlăuntrul meu un răspuns sincer la întrebarea lui M.S.

Continuarea

File de creație (V)

Și-l întreb: ”De ce scrii?„ Aștept un răspuns. Trec câteva secunde și ridică privirea, își apleacă corpul firav către mine, pieptul parcă nici nu i se mai mișcă atunci când respiră, pleoapele îi descoperă ușor și lent ochii limpezi, și încet buzele încep să croiască niște cuvinte.

Agendă Continuarea

File de creație (IV)

Nu ştiu de ce este aşa. Acum pare că mi-ar da şi Luna de pe cer, apoi se schimbă şi se închide în el, mai ceva ca o broască ţestoasă în carapacea ei de nepătruns. E singur şi ştie asta, vrea pe cineva alături, îşi doreşte să ofere cuiva toată dragostea pe care o are în sufletu-i chinuit de singurătate, dar când se iveşte o prezenţă care i-ar putea fi apropiată, se sperie şi dispare. Se îndepărtează rapid şi nici nu se gândeşte cum va fi după. Pleacă, deşi îi era bine, aşteaptă o vreme, te lasă să suferi puţin, apoi să-ţi treacă, şi când îşi dă seama că vrea înapoi sentimentele de la început, e prea târziu, căci tu ai trecut deja mai departe. Şi-atunci suferă din nou. Nu pentru că cineva l-ar fi rănit, ci pentru că teama de a nu fi rănit la un moment a fost mai puternică decât dorinţa lui de a fi aproape de cineva sau ceva care l-ar face fericit, măcar pentru puţin timp. Aşa dă cu piciorul unor clipe care nu se vor mai întoarce şi care i-ar fi putut lăsa în minte o amintire plăcută şi greu de uitat, şi nu un gust amar şi imposibil de îndepărtat.

Apus Continuarea

Fără titlu (I)

Ei, bine, sunt ceva zile, chiar săptămâni de când nu am mai activat pe blog. Dehh, vine bac-ul și trebuie să lăsăm majoritatea activităților deoparte, principala preocupare fiind „îmbrățișarea” manualelor, culegerilor, sintezelor, exercițiilor, ș.a.m.d. Nu mă încântă ideea că trebuie să stau departe de blog, însă atunci când îmi va permite timpul, fiți siguri că voi mai împărtăși cu voi ceea ce se întâmplă în viața mea.

Graffiti metrou Continuarea

Fără titlu (I)

Oook! Sunt încă aici. 🙂 E perioada tezelor şi ştiţi şi voi cât timp mănâncă pregătirea pentru teze, mai ales pentru cea la mate pentru care mă pregătesc şi eu acum. Ea este vinovată că nu am mai scris pe blog de ceva vreme.

Să revenim la treburile noastre. Pentru postarea de astăzi, cum zice şi Ionel într-un episod de pe vlogul lui ( vă spun imediat care este treaba cu Ionel ),  nu am pregătit nimic, adică nu am un subiect anume. O să fie mai multe chestii pe care le-am scris aşa cum mi-au venit în minte pe moment.

Zambeste

Continuarea

Gânduri

Uneori…aş vrea pur şi simplu să renunţ. Să las totul deoparte, să uit şi să nu mă mai intereseze.  Am momente când simt că fac totul degeaba, fără niciun rost şi fără ca nimeni să observe.

 

Continuarea

Capsula timpului

Deşi săptămâna, la mine, a început cu ziua de marţi, până acum a fost mai plină şi mai ciudată decât dacă aş fi mers de luni la liceu. Dacă vă întrebaţi de ce nu am mers luni, motivul a fost că încă mă mai chinuiau urmările rubeolei. Şi ieri, şi azi am fost nevoită să alerg după note, căci am lipsit 5 zile şi gata…rămân fără note. Nici nu m-am trezit bine la realitate că au şi sărit profesorii pe mine: „Ruxandra, ai nevoie de note!!!”. Ştiam că am nevoie de note, dar tot rău îmi este. În fine, nu asta voiam, de fapt, să vă spun, dar mi-au cam scăpat cuvintele de sub control.

Printre toate temele pe care le aveam de făcut, am păstrat vreo 30 de minute doar pentru tema la desen. Am făcut asta pentru că tema aceasta mi-a readus în minte câteva momente frumoase din copilărie, amintiri care tot timpul mă vor face să zâmbesc. Ce temă aveam? Păi aveam de îmbrăcat nişte siluete pe care domnul profesor ni le dăduse.  Nu prea mă pricep eu la desen, dar mie îmi place ce mi-a ieşit. [ Eh, doar nu puteam să spun că nu îmi place…  Aaa, şi primul desen mi se pare cel mai reuşit. Voi ce credeţi? ]

Continuarea

Variabil

O secundă. Un an. O secundă schimbă un an. O secundă poate schimba totul. Totul e relativ. Totul e nimic. De ce nimic? Pentru că nimeni nu face ceva pentru a schimba viaţa. Viaţa se duce de râpă. Nu mai rămâne nimic din ea.  Continuarea

Timp

  Timpul. Timpul este infinit. Timpul este cel mai mare magician. Timpul este nemuritor; un adevărat războinic. Dar, totuşi, el este scurt si preţios. Este asemenea unui veritabil diamant pe care mulţi dintre noi îl doresc, dar pe care doar puţini îl au. De ce spun puţini? Continuarea