Vecinele mele, croncănitoarele

De câteva zile mă tot uit la două ciori – nu-mi place să le spun ciori pentru că în mintea mea apare o prejudecată clasic românească, pe care nu o agreez -, și de aceea, prefer să le spun croncănitoare. Tot fac gălăgie de ceva vreme în copacul care ne ține un pic de umbră pe balcon, vara. Și mi-au atras atenția mai mult ca într-o altă zi normală, probabil pentru că acum dau mai multă atenție lucrurilor pe care nu le observam din pricina haosului vieții de dinainte de ordonanța militară.

O cioară pe o creangă, uitându-se la o altă cioară care stă în cuib
Continuarea