Vecinele mele, croncănitoarele

De câteva zile mă tot uit la două ciori – nu-mi place să le spun ciori pentru că în mintea mea apare o prejudecată clasic românească, pe care nu o agreez -, și de aceea, prefer să le spun croncănitoare. Tot fac gălăgie de ceva vreme în copacul care ne ține un pic de umbră pe balcon, vara. Și mi-au atras atenția mai mult ca într-o altă zi normală, probabil pentru că acum dau mai multă atenție lucrurilor pe care nu le observam din pricina haosului vieții de dinainte de ordonanța militară.

O cioară pe o creangă, uitându-se la o altă cioară care stă în cuib
Continuarea

File de creație (V)

Și-l întreb: ”De ce scrii?„ Aștept un răspuns. Trec câteva secunde și ridică privirea, își apleacă corpul firav către mine, pieptul parcă nici nu i se mai mișcă atunci când respiră, pleoapele îi descoperă ușor și lent ochii limpezi, și încet buzele încep să croiască niște cuvinte.

Agendă Continuarea

Melc, melc, codobelc,
Scoate coarne boureşti
Si te du la Dunăre,
Si bea apă tulbure;
Si te du la baltă,
Si bea apa caldă;
Si te suie pe copaci,
Si mănâncă la gândaci;
Si te suie pe buştean,
Si mănâncă leuştean;
Si te suie pe uluci,
Si mănâncă mere dulci;
Si te suie pe butoi,
Si mănâncă usturoi.