Vecinele mele, croncănitoarele

De câteva zile mă tot uit la două ciori – nu-mi place să le spun ciori pentru că în mintea mea apare o prejudecată clasic românească, pe care nu o agreez -, și de aceea, prefer să le spun croncănitoare. Tot fac gălăgie de ceva vreme în copacul care ne ține un pic de umbră pe balcon, vara. Și mi-au atras atenția mai mult ca într-o altă zi normală, probabil pentru că acum dau mai multă atenție lucrurilor pe care nu le observam din pricina haosului vieții de dinainte de ordonanța militară.

O cioară pe o creangă, uitându-se la o altă cioară care stă în cuib
Continuarea

Pe firul bobului de cafea

Dacă v-aș întreba la ce vă gândiți, primul lucru, atunci când spun cuvântul „Cuppings”, ce ar fi? Luați-vă 10 secunde să vă gândiți și apoi continuați să citiți. Normal că nu am cum să vă cronometrez sau să verific că v-ați gândit, dar am să merg pe încredere, cum și voi veți face, pentru că veți fi știut că urmează să vă spun despre ce e vorba. Și nici să citesc gânduri nu pot.

Mai multe detalii

Cât e de ajuns ca să conteze?

Mi-a rămas agățată în minte întrebarea „Cât trebuie să trăiești, ca să se pună, ca să conteze?”, mai pe înțeles, cât timp să fii pe Pământul acesta, ca restul Omenirii să simtă că ai fost aici și să te și pomenească. Și, critică cum sunt eu, am sărit: dar la ce etalon te raportezi, cât de subiectiv să fie răspunsul, dar dacă pentru mine contează ceva și pentru tine altceva, dar ce înseamnă să conteze, dar trebuie neapărat să lăsăm ceva important în urmă, dar simpla noastră existență nu se pune? Atâtea întrebări – atâtea întrebări doar ca să evit, de fapt, să caut înlăuntrul meu un răspuns sincer la întrebarea lui M.S.

Continuarea

Despre respectul rutier

Știți acele momente când se întâmplă ceva absolut incredibil care te face să te gândești că oamenii nu-s chiar atât de răi și merită să le acorzi credit? Ei, bine, dacă le știți pe acelea, sigur le știți și pe cele în care încrederea în unii oameni vă este zdrobită, spulberată.

Continuarea