Despre respectul rutier

Știți acele momente când se întâmplă ceva absolut incredibil care te face să te gândești că oamenii nu-s chiar atât de răi și merită să le acorzi credit? Ei, bine, dacă le știți pe acelea, sigur le știți și pe cele în care încrederea în unii oameni vă este zdrobită, spulberată.

Continue reading

Steaua Speranței

Încă de când eram mică le spuneam alor mei că eu, la un moment dat, îmi voi face un adăpost pentru animale; bine, până la a duce la îndeplinire dorința, aș fi ”adunat” de pe strada toate animalele pierdute, alungate, toate animalele fără locuință. Încă visez la asta.

*

Până atunci, mă voi bucura de noua descoperire. Care-i aceasta? Adăpostul pentru cai „Steaua Speranței”, de pe Șoseaua Petricani. Da, e în București. Continue reading

Doar el (I)

Radu Braica - Dig Lacul Morii

Îl știți cu siguranță pe Radu. E fratele meu, care se lasă greu fotografiat. Și asta chiar dacă știe că este foarte fotogenic, și că arată bine, și că este expresiv. Dar deh… E mai greu de convins când vine vorba de: „Nu, nu, stai mai în dreapta. Exact, uită-te în sus! Ahh, ar fi bine să-ți dai ochelarii jos…” Nu e întocmai genul de băiat care să stea minute în șir așa cum vrea altcineva. Dacă-ți convine cum se așază el, ok, dacă nu, trebuie să fii pe fază și să apeși pe declanșator atunci când nu se așteaptă. Continue reading

Haos

Hmm…sunt cam 2 săptămâni de când nu am mai scris pe blog, cred. Mă enervează că nu am timp să mai scriu la fel de des pe blog. Problema e că în cursul săptămânii îmi apar în minte tot felul de idei pentru postări, dar pentru că nu le notez pe moment, le uit…Chhh! Nu e deloc ok.  În fine, acum sunt aici şi scriu. Asta contează. 🙂

Continue reading

Noaptea Cercetătorilor

E weekend! 🙂 Super! Să vă mai povestesc câte ceva.

O să încep prin a vă spune cum a fost ieri la Noaptea Cercetătorilor, chiar dacă eu nu am apucat să stau prea mult. Probabil voi mai face o postare azi, căci vreau să vă spun și câteva cuvinte despre 2 cărți pe care le-am citit de curând. Continue reading