Despre respectul rutier

Știți acele momente când se întâmplă ceva absolut incredibil care te face să te gândești că oamenii nu-s chiar atât de răi și merită să le acorzi credit? Ei, bine, dacă le știți pe acelea, sigur le știți și pe cele în care încrederea în unii oameni vă este zdrobită, spulberată.

Așa un moment am avut eu acum două zile când, în trafic fiind, o mândră dâmbovițeană cu aur pe degete cât aurul folosit la Catedrala Mântuirii Neamului, cu un BMW negru, chinuit pe toate părțile, și cu țigara slim pe geam în mâna stângă, se gândește să-mi dea mie o lecție de viață, să-mi țină un discurs motivațional despre conceptul aproape inexistent în București, de respect rutier. „Respect rutier, domnișoară”, spuse ea aproape scuipându-mă.
Doamna de față, ca să vă pun în context, a ales să ignore cele 20+ mașini care stăteau în cârd la semafor pentru a face stânga pe Ionescu de la Brad și s-a gândit să-mi taie mie calea într-un mod mai mult decât nerespectuos. Și pentru că eu știu ce înseamnă să prinzi 4-5 semafoare acolo și să simți că nu mai ajungi odată la birou, am ales să nu-i dau satisfacție și să-i forțez tupeul. Și-atunci mi-am deschis singură calea spre o adevărată polologhie plină de ipocrizie.
Cum aproape m-a aruncat în zidul de la pasaj, forțându-și bolidul greu apăsat de soartă, am decis să las puțin geamul și să o întreb, rapid și îndrăzneț, cum își permite să facă asta având în vedere că mai sunt atâția oameni care se grăbesc, probabil în aceeași măsură, iar ea nu are răbdarea să îi observe. Imediat a zburat țigara de parcă ar fi aruncat o piatră după mine și a început: „Respect rutier, domnișoară, respect rutier! Tu nu vezi că din cauză că nu mă lași tu să mă bag pe bandă, stau oamenii? Respect rutier!”. Și a continuat cu o listă de injurii la adresa mamei, familiei și naturii mele. Și, când într-un final a obosit, sau s-a speriat de domnul de pe banda de înainte care a coborât furios din mașină, a plecat în trombă, făcând gestul atât de specific multor șoferi din București – mi-a frânat brusc în față, ca să-mi arate cât de afectată era de lipsa mea de respect, de lipsa mea de empatie față de ea, o doamnă cu principii, care a ales să sfideze cel puțin 20 de oameni, care se străduiau să își înceapă ziua.
*

Pentru că am cedat și trecerea, și psihic, am mai prins încă un semafor. Și am realizat, văzând un polițist care stătea relaxat, cu mâinile în sân, în mijlocul intersecției, că mi-ar plăcea să-l întreb, în urma experienței proaspăt avute, care-i definiția respectului rutier. De ce? Pentru că, aparent, definiția mea nu este aceeași cu a doamnei, și tot aparent, doamna nu a fost nici măcar avertizată, deși a fost observată de domnul polițist prezent la datorie, că a încălcat o regulă rutieră, că a avut un comportament agresiv și că a sfidat cu nonșalanță atâția oameni.

**
Și pentru că mi-am spus oful, cu gândul că…că probabil aș putea schimba ceva la un moment dat în viața aceasta, cu speranța că șoferii vor avea într-o zi educația necesară încât să se comporte în trafic în concordanță cu ceea ce înseamnă cu adevăratul respectul rutier, o să vă întreb și pe voi – cum definiți respectul rutier? Pentru că eu am fost frapată de această sintagmă și mi s-a întipărit în minte experiența zdruncinătoare avută cu doamna din Dâmbovița.
Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *