De la cer la pământ

Cum se văd oamenii din avion? Cu totul diferiți.

Am zburat la Frankfurt weekend-ul trecut și am constatat semnificativ surprinsă cât de diferiți sunt acei oameni de la 1500 km distanță de noi, bucureștenii, românii. La ce mă refer atunci când spun diferiți? În mod accentuat la comportamentul germanilor, la felul în care fac ei lucrurile. Expresia care-mi zburdă prin minte atunci când mă gândesc la aceștia este „ordine și disciplină”.

*

Cumva, în aceste trei zile pe care le-am petrecut pe teritoriul german, am realizat că m-aș putea adapta destul de rapid la modul lor de viață, pentru că rezonez cu aceste idei de organizare, ordine, claritate, respect și dezvoltare continuă. Chiar dacă limba germană nu-i chiar un obicei ușor de însușit, cred că aș face un efort pentru a putea trece la un alt nivel de trai.

Un moment despre care aș putea spune că m-a marcat, legat de diferența dintre români și germani, a fost îmbarcarea, respectiv coborârea din avion. Nu aș fi crezut că a nu găsi loc pentru bagaj fix deasupra scaunului, că a aștepta 2-3 minute pe treptele de la urcarea în avion, că a rula pe pistă încă 20 de minute după aterizarea avionului, că a fi schimbată poarta de la E3 la E4 (distanță între ele fiind de 50-100 m) vor fi motive din care pasagerii români să iște discuții pe ton foarte ridicat și chiar să se ajungă la înjurături.

*

Într-o oarecare măsură cred că, locuind în cele trei zile într-o zonă foarte liniștită, foarte pașnică și selectă a Frankfurtului, am văzut mai pregnant aceste diferențe de stil de viață dintre români și germani, și încă o dată, m-am declarat impresionată de cum își trăiesc aceștia din urmă viețile și de condiițile și oportunitățile pe care le au. Au o doză ridicată de respect de sine, ceea ce consider că i-a ajutat și-i ajută să se dezvolte și să-și creeze o identitate distinctă și pozitivă.

Ce nu mi-a plăcut nici acum și nici în 2015, când am avut primul contact cu Germania, este răceala locuitorilor ei. Nemții, am observat eu, au în majoritate a cazurilor și a momentelor, fie o expresie facială neutră, fie par supărați sau obosiți sau lipsiți de chef. Rareori îi vezi zâmbind în metrou, rareori îi prinzi făcând contact vizual cu tine. Eu fiind genul de persoană care zâmbește mereu, care râde ca un copil, care are nevoie de apropiere, i-am simțit pe germani ca fiind/rămânând la o distanță destul de mare de mine. Însă educația, bunele maniere, disciplina, organizarea, calitatea serviciilor și produselor, sunt punctele lor forte.

*

Am fost impresionată de o fetiță de jumătate de metru care venise la zoo împreună cu sora și tatăl ei, și care atunci când m-a surprins filmând leoaica, a stat răbdătoare deoparte pentru a nu intra în cadru, deși surioara ei era toată lipită de geam și imita sunetele leoaicei. S-a uitat în ochii mei atunci când am lăsat telefonul jos, parcă așteptând să-i confirm că poate să se lipească și ea de geam, acum că am terminat eu de filmat. Mi s-a părut un exemplu superb de educație bună primită acasă încă de la o vârstă fragedă, de răbdare și de respect față de cei din jurul său.

Și a mai fost un exemplu asemănător, pe care mi l-a povestit iubitul meu, cu două fetițe care fugiseră uimite către țarcul tigrului. În momentul în care una dintre ele a început să lovească cu palma în geam, cealaltă i-a dat peste mână și i-a spus că nu are voie să facă asta. Nu am putut să mă abțin din a compara cele două fetițe și comportamentul lor de la zoo, cu copiii români și comportamentul lor la grădina zoologică.

*

Cam așa s-au văzut oamenii din avion în acel weekend.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *