Expirație

Există unele momente în viață când efectiv nu știi de care dintre gândurile proprii să te agăți.

Uneori, realitatea înconjurătoare te amețește atât de tare încât gândurile pozitive par îngrozitor de mici și nesemnificative în fața celor negative, că e mai ușor să le îmbrățișezi pe cele din urmă și să ți le însușești. Și te încrezi atât de tare în ele încât ajungi să consideri că ele sunt parte din identitatea ta. Și-apoi ajungi să crezi că așa ești tu. Dar tu nu ești așa. Sau, de fapt, știi că tu ești altfel. Tu nu ești suma sau produsul gândurilor tale negative. Însă e nevoie de un efort să conștientizezi asta. Și apare confuzia, apare disonanța cognitivă: sunt oare eu cel ce cred că sunt sau oare doar cred că sunt cel ce cred? E un joc de cuvinte cu o forță uriașă asupra minții umane. Ai zice că doar cei puternici reușesc să-l înțeleagă, că doar ce-i puternici sesizează urma de umor lăsată înainte de semnul de punctuație. Dar ce-l face pe un om să fie puternic? Un om puternic e cel care nu cade niciodată sau cel care se ridică de fiecare dată după ce cade?

Cumva mintea noastră e programată să gândească în termeni de alb și negru orice situație. Sunt, cu toate astea, foarte multe nuanțe de gri între cele două extreme, acele nuanțe de gri care ne diferențiază de ceilalți indivizi captivi ca și noi în acest Univers complex. Și atunci ajung să cred că oamenii puternici sunt de fapt oamenii care deși au cunoștință de existența albului și a negrului, acceptă și văd și nuanțele de gri, și își iau mai mult timp de gândire înainte de a îmbrățișa o concluzie fermă despre ei.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *