File de creație (VI)

Unele momente îți rămân pentru totdeauna în minte… Tot încerci să le pui într-un loc și să le lași acolo, dar ele tot continuă să se deruleze prin fața ochilor. Și nu doar atât. Simți chiar și emoțiile, senzațiile acelor momente. Parcă cineva pune la nesfârșit rola filmului respectiv.

Metrou

Ajungi și la clipa în care, de dorul acelor momente, revenirea gândurilor legate de ele începe să doară. Începi să nu mai vrei. Îți forțezi mintea să se aplece către altceva. Și nu vrea. Pur și simplu rămâne blocată. Dar e un blocaj voit. Sau nu. Vrei cumva să controlezi ce se întâmplă, simți că nu ai suficientă putere, însă nici nu încerci mai tare, nici nu te chinui să schimbi lucrurile. Știi că-i dureros, știi că o să plângi, știi că o să-ți fie distrasă atenția de la orice altceva, dar știi și că nu vrei să uiți în vreun fel acele momente. Numai când îți amintești ce frumos era totul, ce simplă părea viața atunci, ce repede și ușor se scurgea timpul… Eh, ce mai iluzii ale minții…

Stai și te uiți în gol, ochii ți se usucă și simți o usturime. Nici lacrimile nu mai vor să apară. Corpul îți rămâne inert. Și sângele parcă e pompat mai greu de inimă. Respirația abia că se mai simte. Tot te strădui să găsești o soluție, dar nici măcar nu știi după ce te uiți. E o dorință intrinsecă. Ceva te împinge către altceva. Dar ce? Ce cauți de fapt? Sau ce vrei să afli? Nici tu nu știi… Confuzie totală. E doar un moment al vieții, care-o să treacă… Da. Și ai să te trezești din nou vesel și calm, ca și cum lumea ți-a fost mereu îngăduitoare și zâmbăreață.

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *