Lectură (II)


De ceva vreme mă tot chinui să vă spun ce cărți am mai citit și de fiecare dată intervine câte ceva și nu mai apuc să scriu, dar astăzi, pentru că tot am stat acasă, am zis să scriu repede câteva cuvinte, până nu apare ceva să mă distragă.

Chiar dacă în ultima perioadă am fost destul de ocupată cu diferite activități,  asta nu a însemnat că am renunțat la unul dintre cele mai simple moduri de a mă relaxa, adică citind câteva pagini.

Cărțile pe care le-am citit sunt:

Aceste 3 cărți au acum un loc pe lista cărților mele preferate. Pentru mine, sunt niște cărți extraordinare, cu ajutorul cărora mi-am îmbogățit atât vocabularul, cultura generală, cât și viața, până la urmă. Am învățat foarte multe lucruri interesante, foarte multe lucruri pe care le-am aplicat încă din momentul în care le-am citit și care m-au ajutat și care continuă să o facă. Sunt de părere că este important ca atunci când citești ceva, să și aplici, căci altfel nu îți poți da seama dacă într-adevăr te ajută sau dacă într-adevăr ai reținut acele lucruri. 🙂

Prima carte este foarte interesantă tocmai pentru că, pe lângă ceea ce vrea autorul să spună, să prezinte, apar și foarte multe citate ( nu numai ale unor oameni celebri ), foarte multe povești care, cred eu, întăresc ceea ce spune Roger Fritz și care te ajută să înțelegi mai bine. Este imposibil ca după ce citești această carte să nu rămâi cu ceva în minte sau să nu zâmbești. Nu o să vă spun mai multe. Vă las pe voi să descoperiți frumusețea acestei cărți.

Cea de-a doua carte am citit-o de 2 ori. Prima oară am citit-o acum vreo 2 ani. Atunci am citit-o destul de repede și…nu prea cred că am înțeles nimic atunci sau n-am reținut nimic, însă acum a fost mult mai bine. Am citit-o cu atâta poftă încât nu îmi venea să îi mai dau drumul din mână. Te prinde foarte ușor.

Mi s-a părut o carte foarte bună tocmai pentru că spune adevărul. Adică…eu am găsit în cartea lui Osho lucruri care până acum aveau altă imagine în mintea mea, o imagine, aș putea spune, neclară. Ei bine, acum sunt total diferite.

În carte, la un moment dat, Osho spune să încercăm să înțelegem ceea ce spune el, nu să învățăm, iar eu tocmai asta am făcut acum, prin recitirea cărții.

Ca o concluzie: Cartea este super și merită citită! 🙂

Am ajuns și la a treia carte. Știam de multă vreme de existența ei, dar nu pusesem niciodată mâna pe ea, așa că într-o zi, căutând o culegere de probleme de informatică la bibliotecă, i-am cerut bibliotecarei și cartea  ” Cine mi-a luat cașcavalul? “. Nu mi-a venit să cred cât de ușor se poate citi și cât de multe sunt de memorat și de aplicat în această carte. Eu am terminat de citit cartea doar stând vreo oră cu ea în mână acasă și în metrou, în drum spre antrenament.

Este o poveste genială! Este foarte drăguță și foarte interesantă. După ce am terminat cartea, singura chestie pe care o aveam în minte era aceasta: Care dintre personaje sunt eu?

Cam acestea sunt cărțile pe care le-am mai citit. Ce citesc acum este:

Eu v-am povestit. Acum este și rândul vostru să-mi spuneți ce ați mai citit, ce mai citiți. 🙂

O zi frumoasă și caldă să aveți! 🙂

Sursă foto 1: http://www.aicarteaiparte.ro

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *