Dis de dimineață

Hai să vedeți cum am început eu luna iulie. 🙂

De ceva vreme îmi doream să fac un shooting în skatepark, dar bineînțeles că până am pus eu în practică ideea, cei de la H&M au făcut deja unul în Venice Skatepark. Așa că, presupun că v-ați dat seama ce am făcut eu azi.

Am trezit-o pe Teo devreme și am mers să facem poze. Bine, n-am fost doar noi două. A venit și Mario, care ne-a lăsat să îi folosim bmx-ul drept recuzită. Cine mai era ca noi la 7 jumătate în Tineretului? Nimeni. Am zis să fim acolo devreme ca să prindem lumină bună, să nu fie prea cald, să nu fie nici skatepark-ul plin și să ne mai rămână și timp de stat pe-acasă. Zis și făcut.

Ce-i drept, toți 3 eram cam adormiți căci nu cred că a dormit vreunul mai mult de 3 ore aseară. Dar n-a fost problemă. E vară. Rezistăm și cu mai puține ore dormite, doar suntem tineri și voioși.

După ce am făcut pozele, care au ieșit suuuper, eu și Mario am mers să jucăm și baschet pe Kiseleff. Am dat puțin la coș, dar pe urmă s-a cam încălzit afară și am preferat să stăm la umbră, liniștiți.

Am început ziua foarte frumos! Așa da dimineață. 🙂 Acum e rândul pozelor. Să vedem dacă și vouă vă plac la fel de mult cât îmi plac mie.

Asta este doar prima parte. Mai urmează. 🙂

Și acum și cele pe bmx.

Mă bucur că am reușit să ne trezim așa devreme și vreau să le mulțumesc lui Radu S, care mi-a împrumutat placa lui, și lui Mario că s-a trezit și ne-a ajutat cu bmx-ul lui. Mulțumeeesc! >:D< Rămân datoare cu o îmbrățișare. 😀

și

Hai că am încheiat bine weekend-ul. 🙂 Voi ce-ați făcut azi?

Facebook Comments

2 gânduri despre &8222;Dis de dimineață&8221;

  1. Dee-dee zice:

    Sunt superbe pozele Ruru ! Trebuie odata sa ma inveti si pe mine cateva tehnici :)). Eu toata ziua m-am uitat la un serial si m-am plictisit :*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *